Socialistul Ponta se ia de liderii sindicali: Strigă puțin ca să apară la tv

Guvernul va discuta cu sindicatele din administraţie despre problema salarizării, dar cu soluţii sustenabile, nu adoptate sub presiune şi nefinanţabile, a declarat premierul Victor Ponta, arătând că liderii sindicali „strigă puţin” pentru a apărea la TV, dar miniştrii lucrează serios.

„Pe 1 iulie, intră în vigoare salariul minim de 1.050 lei şi la 1 ianuarie de 1.200 lei. Ce au dreptate oamenii este că tot am împins de jos şi s-au aglomerat totţi la salariul minim şi vreau să vă rog să discutaţi, să găsim soluţii. Liderii sindicali îşi fac treaba lor, strigă puţin să-i vedem la televizor, dumneavoastră lucraţi serios ca să găsim soluţii pe care însă să le putem după aceea şi ţine pe termen lung. Nu vreau să acceptăm sub presiune şi mâine să nu mai fie bani. Vreau să fie lucrat serios”, a spus Ponta miniştrilor cu atribuţii în domeniu, în şedinţa de miercuri a Guvernului.

Angajaţi din administraţia publică locală participă, miercuri, la un miting de protest în Piaţa Victoriei, ameninţând în plus cu declanşarea grevei generale pe termen nelimitat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare