Simion: AUR va vota împotriva proiectului privind pensiile speciale. Forma asta este inacceptabilă

Preşedintele AUR, deputatul George Simion, a spus că deputaţii din grupul său vor vota împotriva proiectului de lege privind pensiile speciale, pentru că „taie doar 10% din cuantumul pensiilor speciale” şi are o formă „inacceptabilă”.

„Domnule Cătălin Dulă, sper că şi anul viitor o să luptaţi pentru tăierea pensiilor speciale, când nu veţi mai fi în Parlament. Aţi comis o eroare, nu doar dumneavoastră veţi vota împotriva acestei forme a legii care taie doar undeva la 10% din cuantumul pensiilor speciale. O să aşteptăm şi vom cere supunerea la vot amendamentelor noastre care au fost respinse în comisii. Colegii noştri au votat la Senat în speranţa că orice tăiere din pensiile speciale este bună, dar forma asta este inacceptabilă şi AUR se opune acestei forme prin care vă faceţi că faceţi”, a spus Simion în plenul Camerei Deputaţilor.

El a adăugat că prin această lege nu este tăiată nicio pensie specială şi, mai rău, pune categorii întregi sociale „în tagma jefuitorilor”.

„Aţi spus aici poliţişti, militari care au pensii de 3.000 – 3.500 de lei şi teoretic ar fi speciali. Acelea sunt pensii de serviciu şi nu faceţi ce ar trebui să faceţi, nu tăiaţi pensiile nesimţite de 7.000, 8.000, 10.000 de euro. Cu asta avem a ne lupta şi asta trebuia să faceţi dacă voiaţi să vă luaţi rolul în serios”, a încheiat Simion.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare