Și Polonia după Ungaria amenință că va bloca bugetul UE

Premierul Mateusz Morawiecki a trimis o scrisoare instituţiilor Uniunii Europene prin care ameninţă că va bloca prin veto bugetul pe 2021-2027 al blocului comunitar dacă accesul la fondurile UE este condiţionat de respectarea statului de drept de către guverne, relatează Reuters conform Agerpres.

Scrisoarea, similară cu una trimisă anterior de premierul ungar Viktor Orban, a fost trimisă preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, şi preşedinţiei germane a UE.

Un purtător de cuvânt al Comisiei a confirmat primirea scrisorii şi esenţa conţinutului său.

Atât Polonia, cât şi Ungaria fac obiectul unei anchete din partea UE pentru atingere adusă independenţei tribunalelor, mass-media şi organizaţiilor neguvernamentale.

Prin condiţionarea alocării de fonduri de respectarea statului de drept, după lungi negocieri între Parlamentul European şi preşedinţia germană a UE, ambele ţări riscă să piardă miliarde de euro din finanţarea UE.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare