Șeful PNL Iași: Ca să rămânem la guvernare şi în următorii ani trebuie să luăm 22-25 la sută la parlamentare, iar candidatul PNL să intre în turul doi la prezidenţiale

Liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru, susţine că prezenţa liberalilor la guvernare şi în următorii ani este condiţionată de obţinerea unui scor de 22-25 la sută la alegerile parlamentare, dar şi de intrarea candidatului PNL în turul doi la prezidenţiale.

Alexandru Muraru a declarat pentru News.ro că PNL se află de cinci ani neîntrerupt la guvernare, o premieră în ultimii 34 de ani, dar că oamenii din partid trebuie să înţeleagă că acest lucru s-ar putea întrerupe în cazul unor rezultate sub aşteptări la alegerile din toamnă.

”Este o situaţie bună în care se află PNL. În ultimii cinci ani am fost neîntrerupt prezenţi la guvernare în diverse formule de coaliţie. Este prima dată când se întâmplă acest lucru în 34 de ani. Dar nu este un lucru care nu s-ar putea întrerupe. Primarii noştri, colegii din PNL şi activul de partid trebuie să înţeleagă că prezenţa la guvernare este condiţionată de câteva lucruri. Trebuie să obţinem un scor de 22-25 la sută la parlamentare, iar în al doilea rând să avem un candidat în turul doi la prezidenţiale, pentru că parlamentarele vor fi între cele două tururi de la prezidenţiale”, a afirmat Alexandru Muraru.

El a precizat că aceste chestiuni legate de mobilizarea partidului vor fi abordate în şedinţele viitoare ale PNL.

Liberalul Alexandru Muraru consideră că partidele care vor avea candidaţi în turul doi la prezidenţiale primesc un bonus la scrutinul parlamentar, el adăugând că ”cele 2,5 milioane de voturi obţinute de PNL la alegerile din iunie garantează teoretic prezenţa candidatului liberal în turul doi”.

”Însă avem o tradiţie în România ca pe dreapta să existe mai mulţi candidaţi pe dreapta decât pe stânga care să rupă din voturi”, a adăugat Muraru.

Totodată, liberalul crede că la prezidenţiale va funcţiona principiul votului util, iar candidatul AUR va intra intrarea în turul doi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare