Șeful Institutului Elie Wiesel acuză Biserica Ortodoxă că susține extremismul

Directorul general al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, a declarat luni că în România, „deși există toate derapajele privind discursul incitator la ură, nu avem violențe în stradă, confruntări între indivizi” motivate de acest tip de discurs.

În schimb, acesta a vorbit de sprijinul acordat de Biserica Ortodoxă unor mesaje „legate de simbolistica mișcării legionare”.

„Suntem o țară eminamente ortodoxă, însă în ultima perioadă Biserica Ortodoxă Română, prin promovarea sau susținerea unor mesaje legate de promovarea unor mesaje legate de simbolistica mișcării legionare, nu face altceva decât să susțină organizații extremiste, să le dea apă la moară și în mod implicit să se îndepărteze de valorile democrației (…) valorile respectării celuilalt”, a afirmat Florian.

Dezbaterea „Discursul urii, o amenințare pentru Europa astăzi?” a fost organizată la Biblioteca Centrală Universitară din Capitală, de către Ministerul Afacerilor de Externe, Institutul „Elie Wiesel” și Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare