Șeful ANAF: Ținta de venituri a fost supraestimată

Preşedintele ANAF, Lucian Heiuş, a explicat, joi seară, că veniturile statului au fost supraestimate, iar ANAF a atras atenţia că ţinta nu poate fi atinsă. În privinţa impozitării progresive, Heiuş consideră că România nu este pregătită.

”Ca preşedinte ANAF pot să discut doar pe partea de venituri. La partea de cheltuieli nu am acces, să văd cum a fost construită, unde se regăsesc, putem să avem surprize cu alte cheltuieli care poate nu au fost prognozate şi au apărut între timp. Politica bugetară este fluentă şi apar perturbaţii într-un timp foarte scurt. E clar că pe partea de venituri, veniturile au fost supraestimate, lucru pe care l-a spus Consiliul Fiscal anul trecut în decembrie. Există raportul lor, noi am spus că nu se poate atinge oricâte eforturi am face, pentru că colectarea depinde de 3 factori clari, de puterea economiei unei ţări la un moment dat, de nivelul de impozitare şi de capacitatea administrativă. Puterea economiei României este cea care este, sistemul de impozitare este cel care este, adaptat perioadei prin care trece România astăzi, iar capacitatea noastră administrativă este cumva limitată şi de instrumentele pe care eu le am astăzi la ANAF. Coordonez de un an de zile Agenţia şi lucrăm cu sisteme de gestionare a creanţelor fiscale la persoane juridice pe care le-am implementat în 2005. Eram director la Hunedoara, la Finanţe şi atunci s-a implementat acest sistem şi de atunci funcţionează până astăzi”, a declarat joi seară, Lucian Heiuş, la Digi24.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare