Scholz l-a demis pe ministrul liberal de finanțe

Cancelarul social-democrat german Olaf Scholz l-a demis miercuri pe ministrul liberal de finanţe Christian Lindner, după ce acesta a cerut alegeri anticipate ca soluţie în faţa crizei prin care trece coaliţia tripartită de guvernare, aflată în pragul unei rupturi în contextul divergenţelor asupra politicilor economice şi scăderii popularităţii, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Toamna aceasta, toate cele trei formaţiuni din coaliţia de guvernare de la Berlin, respectiv Partidul Social-Democrat (SPD) al cancelarului Olaf Scholz, Partidul Liber-Democrat (FDP) al ministrului de finanţe Christian Lindner şi Verzii titularei Externelor, Annalena Baerbock, au suferit înfrângeri severe în alegeri regionale, în timp ce formaţiunile anti-sistem şi de extremă dreapta au obţinut rezultate record.

De asemenea, la europarlamentarele din iunie cele trei partide din coaliţia lui Scholz au obţinut împreună numai 31% din voturi, iar partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) s-a clasat în faţa tuturor celor trei formaţiuni de guvernare. În septembrie anul viitor în Germania vor avea loc alegeri legislative naţionale.

Potrivit relatărilor mass-media, în timpul unei reuniuni de criză menite să depăşească divergenţele dintre membrii guvernului, Christian Lindner i-a cerut lui Olaf Scholz să fie convocate alegerile anticipate la nivel federal, idee respinsă de cancelar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare