Scholz dă vina pe scandalurile din Coaliție care ar fi dus la scorul dezastruos la europarlamentare

Cancelarul german Olaf Scholz, al cărui Partid Social-Democrat a suferit o înfrângere istorică la alegerile pentru Parlamentul European, şi-a invitat sâmbătă coaliţia – subminată de dispute interne – „să-şi revină”, declarându-se totodată convins că va putea candida pentru un al doilea mandat în funcţie în 2025, potrivit France Presse.

El a admis că alianţa inedită pe care partidul său o formează cu Verzii şi Partidul Liberal îşi afişează prea mult dezacordurile.

„Cred că este una din criticile pe deplin justificate ale multor cetăţeni că se discută prea mult”, a spus el.

„Trebuie să ne revenim şi să fim uniţi astfel încât să ajungem la acorduri”, a adăugat cancelarul german.

„Cetăţenii au dreptul să ceară ca lucrurile să se schimbe”, a declarat el cu privire la acelaşi subiect pe canalul public ARD.

Aflat la putere de la sfârşitul anului 2021, acest guvern a fost marcat de disensiuni în numeroase probleme, de la politica energetică la măsuri privind schimbările climatice, trecând prin cheltuielile bugetare.

Cele trei partide ale coaliţiei au suferit o înfrângere severă în cursul alegerilor pentru Parlamentul European de duminica trecută, SPD-ul lui Olaf Scholz obţinând cel mai slab scor la un scrutin naţional din 1949.

În faţa acestui rezultat dezamăgitor, criticile la adresa lui Olaf Scholz se înmulţesc în cadrul partidului său.

Cancelarul a afirmat totuşi sâmbătă pe posturile de televiziune ZDF şi ARD că este „sigur” că va fi viitorul candidat al SPD la funcţia de şef al guvernului după alegerile legislative preconizate pentru toamna anului 2025.

Pe termen scurt, un nou test aşteaptă coaliţia care trebuie să se pună de acord până la începutul lunii iulie asupra bugetului pe anul 2025.

Ministrul de finanţe din Partidul Liberal se opune oricărei excepţii la regulile care limitează îndatorarea, precum şi la eventualele creşteri de impozite. Dimpotrivă, SPD şi Verzii se opun tăierilor de fonduri în domeniul social şi pentru protecţia climatului. Alt punct de dezbatere vizează creşterea mijloacelor alocate armatei germane.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare