SCANDAL LA PRIMĂRIA BUCUREȘTI: 50.000 de euro pentru soclul bustului lui Alexander Dubcek

Gabriela Firea a declarat, joi seară, că Direcţia Monumente din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, care „este stat în stat” a încercat decontarea sumei de 50.000 de euro pentru soclul bustului lui Alexander Dubcek care fusese donat de ambasada Slovaciei la Bucureşti, fiind doar o firmă de la care s-au solicitat oferte, fără să se pună problema organizării unei licitaţii, transmite news.ro.

„A fost o întreagă epopee. Am primit documentaţia ca soclul acestui bust, care era donat de ambasada Slovaciei, trebuia realizat de Direcţia Monumente care am înţeles că este stat în stat. Au venit cu un deviz de 50.000 de euro. Nu ne-a venit să credem nici mie, nici consilierilor generali. Unii dintre ei au scris şi pe Facebook. Un soclu, 50.000 de euro”, a declarat Gabriela Firea la B1 TV.

Primarul general spune că suma era calculată în baza unui deviz de lucrări realizat cu o singură firmă, asta în condiile în care legea prevede ca achiziţiile mai mari de 30.000 de euro să fie făcute în urma organizării de licitaţii.

După ce a văzut devizul, Firea spune că le-a cerut demisia responsabililor însă aceştia au refuzat să plece din funcţii. Primarul general i-a avertiazt pe cei pe care îi consideră vinovaţi din Direcţia Monumente: „dar credeţi-mă că nu mă las”, s spus primarul care a mai adăugat că documentele au fost deja sesizate organelor de anchetă.

viewscnt

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare