Scandal între socialiștii germani după acordul de guvernare cu Merkel: Tăticule, nu fi trist. E mai bine decât cu domnul cu păr pe faţă

Ministrul german de externe, Sigmar Gabriel, l-a atacat pe posibilul său succesor în această funcţie, Martin Schulz, pe care l-a acuzat că nu îşi respectă angajamentul de a nu intra într-un guvern condus de Angela Merkel, relatează AFP conform Agerpres.

„Ceea ce rămâne este numai regretul de a vedea până la ce punct la noi în SPD (Partidul Social-Democrat) se acţionează cu puţin respect unii faţă de alţii şi de a vedea cum cuvântul dat contează atât de puţin”, a declarat Sigmar Gabriel pentru ediţia de vineri a grupului de jurnale regionale Funke.

Sigmar Gabriel, fost lider al SPD, s-a referit la anunţul făcut miercuri de Martin Schulz că doreşte să devină ministru de externe în noul guvern pe care Angela Merkel se pregăteşte să îl formeze.

Martin Schulz, care a mai anunţat că va părăsi preşedinţia SPD cucerită în urmă cu un an, exclusese însă categoric că se va alătura unui guvern condus de şefa conservatorilor.

În ce îl priveşte, Sigmar Gabriel nu va face parte din marea coaliţie alcătuită cu dificultate de Angela Merkel. Miercuri dimineaţă, tabăra conservatoare a cancelarului şi social-democraţii au căzut de acord asupra unui program comun de guvernare şi au întocmit lista ministerelor pe care le va deţine fiecare partid.

Sigmar Gabriel a mai afirmat că fiica sa Marie, în vârstă de aproape şase ani, i-a spus după acordul guvernamental: „Tăticule, nu fi trist. Acum vei avea mai mult timp pentru noi. E mai bine, totuşi, decât cu domnul cu păr pe faţă”, o referinţă explicită la Martin Schulz care poartă barbă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare