Rusia opreşte tranzitul militar NATO spre Afganistan

Rusia a decis să nu mai autorizeze tranzitarea pe teritoriul său a armamentului şi echipamentelor militare destinate Forţei internaţionale de asistenţă şi securitate (ISAF) din Afganistan, potrivit unei dispoziţii date în acest sens de premierul rus Dmitri Medvedev, transmite russiatoday.ro.

‘Ministerul rus de Externe este însărcinat să informeze guvernele statelor străine şi organizaţiile internaţionale despre încetarea tranzitării terestre şi combinate (feroviară, rutieră şi aeriană) pe teritoriul Federaţiei Ruse a armamentului şi tehnicii militare destinate Forţei internaţionale de asistenţă şi securitate în Afganistan’, condusă de NATO, se precizează în ordinul emis de Dmitri Medvedev, potrivit RT.

Rusia a autorizat în 2001 tranzitarea teritoriului său pentru transferul forţelor NATO în Afganistan, apoi în 2008 a acceptat tranzitarea feroviară a materialului non-militar, iar în 2009 tranzitarea spaţiului său aerian.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare