România, țara cu cea mai mare inflație din UE

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în luna august până la 2,4%, de la un nivel de 2,8% în iulie, iar România este, pentru a şasea lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, cu un avans anual al preţurilor de 5,3%, arată datele publicate, miercuri, de Eurostat.

În luna august, ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost Lituania (0,8%) şi Letonia (0,9%). La polul opus, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei au fost România (5,3%), Belgia (4,3%) şi Polonia (4%).

Comparativ cu datele din luna iulie 2024, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 20 state membre, inclusiv în România de la 5,8%, până la 5,3%, a rămas stabilă într-o singură ţară şi a crescut în şase state membre.

În zona euro, rata anuală a inflaţiei a scăzut de la 2,6% în luna iulie, până la 2,2% în luna august. Totuşi, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a rămas stabilă la 2,8%. Un alt indicator care, pe lângă preţurile la energie şi alimente, exclude şi preţurile la ţigări şi alcool, a scăzut uşor, de la 2,9%, până la 2,8%. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat săptămâna trecută că rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna august, la 5,1%, de la 5,42% în iulie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,25%, cele nealimentare cu 4,35%, iar serviciile cu 8,60%.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare