Rex Tillerson şi Serghei Lavrov, prima întâlnire după noile sancțiuni ale SUA impuse Rusiei: Ce a vrut americanul să afle de la rus

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi secretarul de Stat al Statelor Unite, Rex Tillerson, au avut duminică o întrevedere la Manila în care au discutat despre noile sancţiuni impuse Rusiei, dar şi despre cele mai importante probleme de pe arena internaţională, relatează Tass.

Rex Tillerson şi Serghei Lavrov s-au întâlnit la o reuniune a Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) ce s-a desfăşurat în perioada 6-8 august la Manila.

”Am avut o întâlnire lungă cu Rex Tillerson. În primul rând, el a a vrut să ştie detaliile deciziilor pe care a trebuit să le luăm ca răspuns la pachetul de sancţiuni împotriva Rusiei adoptate de Congresul SUA. I-am dat aceste explicaţii”, a declarat Lavrov.

Ministrul rus de Externe a precizat că Moscova este pregătită să normalizeze dialogul cu Statele Unite, dacă Washingtonul renunţă la abordarea conflictuală.

”Desigur, astfel de acţiuni (n.red- sancţiunile SUA), inclusiv confiscarea ilegală a imobilelor diplomatice din decembrie anul trecut, nu au putut fi lăsate fără răspuns. Acesta va fi modul de lucru de acum încolo. În acelaşi timp, suntem pregătiţi să normalizăm dialogul, dacă Washingtonul renunţă la linia conflictuală”, a adăugat Lavrov.

În ceea ce priveşte conflictul din Siria, Lavrov a adăugat că va continua cooperarea cu SUA. În plus, Lavrov i-a spus lui Tillerson că escaladarea tensiunilor din peninsula Coreeană determinată de exerciţiile militare americane este inadmisibilă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare