Real Madrid susține că nu îl vrea pe Neymar

Real Madrid a anunţat prin intermediul unui comunicat de presă că nu are nicio intenţie de a-l transfera pe Neymar şi că va negocia în primul rând cu clubul PSG înainte de a transfera vreun fotbalist al parizienilor.

Imediat după ce Cristiano Ronaldo a plecat la Juventus, mişcare care a luat prin surprindere pe toată lumea, în presa din Spania a apărut informaţia conform căreia un reprezentant al lui Real Madrid a plecat în Brazilia pentru a negocia cu Neymar. De altfel, transferul brazilianului de la PSG, la Real Madrid,a fost amplu dezbătut încă de la începutul anului, dar negocierile au fost infirmate în totalitate de campioana Europei.

Prin intermediul unui comunicat de presă, Real Madrid a făcut publică poziţia clubului: „Ţinând cont de zvonurile apărute în legătură cu un eventual transfer al lui Neymar de la PSG, Real Madrid clarifică faptul că nu are nicio intenţie să facă ofertă pentru jucător. Între cele două cluburi există o relaţie foarte bună. Dacă Real Madrid va avea intenţia să transfere un jucător de la PSG, va negocia în primul rând cu clubul”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare