Rafila, nou atac la Arafat: Mi se pare foarte ciudat încât cineva care a coordonat timp de opt ani pregătirea profesională în domeniul medicinei de urgenţă să vină şi să spună că sunt probleme extrem de mari 

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că pregătirea profesională în domeniul medicinei de urgenţă a fost „în altă parte”, precizând că i se pare „ciudat” ca cineva care a coordonat în ultimii opt ani pregătirea profesională în acest domeniu să vină şi să spună că sunt „probleme extrem de mari” în pregătirea profesională de medicină de urgenţă.

Rafila a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, ce va face Ministerul Sănătăţii în condiţiile în care angajaţi din serviciile de ambulanţă şi din unităţile de primire urgenţe se plâng că nu mai sunt medici şi se confruntă cu o gravă lipsă de personal. 

„Este adevărat, am văzut şi eu, tot aşa, un monolog al unui coleg de la un alt minister referitor la această problemă. Eu sunt foarte preocupat şi vreau să vă spun că unul dintre motivele pentru care noi simţim responsabilitatea partajării clare a modului de intervenţie, inclusiv în pregătirea profesională, în sensul în care Ministerul Sănătăţii, că dumneavoatră mă întrebaţi pe mine pentru că sunt la Ministerul Sănătăţii, şi mi se pare firesc ca Ministerul Sănătăţii să răspundă de această parte legată de pregătirea profesională”, a afirmat Rafila.

Rafila s-a referit în intervenţia sa, deşi nu l-a numit, la şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat. În urmă cu două zile, Arafat a postat un clip pe pagina sa de Facebook în care face o analiză a sistemului medical de urgenţă. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare