Putin a ratificat acordul privind crearea unui fond comun de rezervă de 100 de miliarde de dolari pentru ţările BRICS

Preşedintele rus Vladimir Putin a ratificat sâmbătă acordul cu privire la crearea unui fond comun de rezervă pentru statele emergente din cadrul BRICS – Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, transmite Mediafax.

Textul a fost deja semnat în iulie de către cele cinci ţări. Fondul urmează să fie dotat cu 100 de miliarde de dolari (89,2 milioane de euro), relatează site-ul 20min.ch.

„Acordul cu privire la crearea unui fond comun de rezervă de schimb pentru ţările membre BRICS este ratificat”, a anunţat Kremlinul într-un document citat de agenţia RIA Novosti. Acordul a fost parafat de către cele cinci ţări la Fortaleza, în Brazilia, în 2014.

Rusia intenţionează să participe cu suma de 18 miliarde de dolari (peste 16 miliarde de euro), la fel ca India şi Brazilia, dar cu mult mai puţin decât cele 41 de miliarde de dolari (36,6 miliarde de euro) promise de către China. Fondul urmează să fie completat de către Africa de Sud cu cinci miliarde de dolari (4,4 miliarde de euro).Potrivit declaraţiei finale semnate de către ţările membre BRICS la Fortaleza, acest fond le va permite să evite „presiuni pe termen scurt asupra lichidităţilor” şi „să promoveze o mai mare cooperare” între ele.

Fondul este perceput de către Moscova ca soluţie alternativă la instituţiile financiare internaţionale dominate de către Statele Unite. Relaţiile între cele două mari puteri sunt puternic tensionate de la începutul crizei din Ucraina.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare