PSD CONSTANȚA ÎN AER Nicușor Constantinescu: Mă gândesc să fac ca Radu Mazăre

„Aţi văzut că Radu Mazăre şi-a dat  demisia din funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Constanţa, pentru tot ce se întâmplă prin abuzuri repetate de ani de zile! El a fost reţinut de două ori şi eliberat de două ori, din lipsă de probe. Asta înseamnă că s-a dovedit abuzul procurorilor”, a declarat  Nicușor Constantinescu, președintele CJ Constanța, arestat la domiciliu, precizând, totodată, că se gândeşte să ia aceeaşi poziţie ca şi edilul Constanţei, conform presei locale din Constanța.

„Eu sunt arestat a opta oară pentru că am dus la îndeplinire hotărâri de Consiliu Judeţean, care privesc viaţa judeţului Constanţa. Nu poate fi considerat tot ce faci ca ales local ca faptă penală pentru că, până la urmă, într-o democraţie, un partid politic promite nişte lucruri. Atunci când ajunge într-o funcţie, cum ar fi CJC, sau Primărie, prin hotărâri şi prin pârghiile administrative, le duci la îndeplinire şi asta înseamnă foarte mult, pentru că te ţii de promisiuni. Când nu le respecţi, nu te mai votează. Asta înseamnă democraţie, iar tocmai pentru asta noi suntem acuzaţi abuziv, fără nici o probă, atât Mazăre cât şi eu. Eu sunt un pericol social. Zic că pun în pericol siguranţa cetăţenilor? Eu, care am dat bani pentru sute de cazuri sociale în urma unor anchete şi analize. Am dat bani oamenilor cu leucemie şi cancer. Toţi aceşti oameni ştiu şi apreciază, însă, din păcate, nici acum în postul Paştelui nu suntem în stare să ne gândim ce înseamnă a fi cu adevărat ortodox”, a precizat Constantinescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare