Profesorul Rafila după intrarea în PSD: Am fost la protestele împotriva Ordonanței 13. Nu și în 10 august

Prof. dr. Alexandru Rafila a explicat joi, într-o conferinţă de presă, că a participat la protestul din Piaţa Victoriei din 2017 legat de Ordonanţa 13 pentru că a apreciat că s-au întâmplat anumite lucruri care nu erau corecte din punct de vedere politic.

„Intoleranţa poate duce la un atentat la democraţie. Şi atunci s-au întâmplat anumite lucruri care, din punct de vedere politic, nu erau corecte şi care trebuiau îndreptate. Şi, până la urmă, protestul într-o piaţă publică a unui număr mare de oameni arată că societatea nu suportă astfel de derapaje. Şi cred că ăsta a fost mesajul şi nu cred că este niciun fel de ruşine să faci un astfel de gest. Este, dimpotrivă, o apărare a unui drept civic al democraţiei şi lucrul ăsta trebuie în mod foarte clar afirmat şi respectat”, a declarat Rafila la sediul PSD, întrebat dacă a fost în Piaţa Victoriei în 2017, dar şi pe 10 august 2018.

El a precizat că nu a participat la protestul din 10 august 2018.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare