Probleme pentru Merkel în realizarea unui nou guvern

La două săptămâni de la începerea negocierilor pentru formarea unei noi coaliţii, Merkel este optimistă. Ecologiştii, mai ales marele Trittin nu sunt prea convinşi, transmite Deutsche Welle.

Înaintea unei noi runde de negocieri, Merkel s-a referit şi la continuarea discuţiilor de sondare. După întâlnirea cu şeful conservatorilor din Bavaria, Horst Seehofer, cu preşedintntele FDP, Christian Lindner, şi cu dubla conducere a Verzilor, Cem Özdemir şi Katrin Göring-Eckardt, era programată o şedinţă parlamentară de durată, pentru a stabili un bilanţ provizoriu.

„Un program ambiţios”

Ecologistul Jürgen Trittin i-a acuzat însă pe reprezentanţii CDU, CSU şi FDP că nu au venit în întâmpinarea doleanţelor partidului Verzilor. Într-o declaraţie la postul public de televiziune ARD, Trittin a prezentat un bilanţ deloc încurajator al discuţiilor. „Ne-am întâlnit în 10 zile şi am discutat 12 teme. Rezultatul se regăşeşte pe 8 documente cu multe puncte aflate în disensiune”, a spus Trittin. „Iar în patru domenii nu s-au identificat nici măcar motivele disensiunilor.” Soluţionarea acestor probleme în următoarele două săptămâni reprezintă un „program ambiţios”, în opinia politicianului ecologist.

Una din temele în discuţie este protecţia mediului. „Promisiunile asumate trebuie respectate”, a mai spus Trittin. Ceea ce au promis deja de multă vreme şi reprezentanţii CDU, CSU şi FDP. Germania trebuie să facă mai mult pentru că şi emisiile de noxe au crescut considerabil. „Deţinem cele mai mari surse de CO2 din Europa şi parţial şi din lume. Este vorba de centralele pe cărbuni care trebuiesc drastic reduse.”

Pe lista problemelor în discuţie se mai află şi aspectele legate de imigraţie, dar şi politica de înarmare. Nu puţine sunt vocile care susţin că eşecul negocierilor pentru formarea unei coaliţii de guvernământ nu este tocmai o utopie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare