PRISĂCARIU: Pe mîna cărei frății dubioase îl ține Iohannis pe ministrul Cîmpeanu în Guvern?

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, e premier interimar. Multe surse îl indică și ministru în viitorul guvern Cioloș. Totuși, acest Cîmpeanu e ministrul care, de cînd a preluat mandatul, le-a pRelungit, arogant artificial, viețile politice celor mai grei piloni ai guvernării PSD, Victor Ponta și Gabriel Oprea, tolerîndu-le plagiatele, scrie jurnalistul Cătălin Prisăcariu pe blogul său.

Cînd a fost propus de către Partidul Conservator ministru în guvernul Ponta, Cîmpeanu nu a avut decît girul lui Daniel Constantin și al lui Victor Ponta. Colegii parlamentari ai lui Daniel Constantin au aflat de nominalizarea lui Cîmpeanu de la televizor. Numirea lui Cîmpeanu a fost unul din motivele relevante pentru care gașca lui Pelican, Grapini și alții din PC, loială lui Voiculescu Felix, s-a separat de Daniel Constantin, fidel lui Ponta. Cîmpeanu, deci, nu e făcut ministru la GRIVCO, ci mai degrabă la Secu (nu întîmplător, Cîmpeanu a protejat fără rest plagiatele moșite de Gabriel Oprea la Academia Națională de Informații a SRI – detalii aici). Iar protecția anti-plagiat oferită de Cîmpeanu lui Ponta e deja legendară (vezi aici), mai afirmă Prisăcariu.

Iar Iohannis a găsit potrivit ca tocmai Cîmpeanu să fie premier interimar. Unele surse spun că cei doi ar fi prieteni. Habar n-am dacă e așa, dar criteriul ăsta ar trebui să nu conteze în ecuația președinte – premier (fie și interimar), mai ales în cazul în care premierul e suspect de complicitate la corupție. Acum nici o lună, Cioloș a devenit Profesor Honoris Causa al USAMV Cluj. La ceremonie a fost prezent și Sorin Cîmpeanu, în calitate de ministru, alături de alți oficiali. E rezonabil să ne imaginăm că Cioloș și Cîmpeanu au o relație mai veche, chiar, ambii find agronomi de rang academic. E acesta un motiv suficient ca Cioloș să-l păstreze pe Cîmpeanu în guvern, în ciuda complicității actualului premier interimar cu plagiatorii Ponta și Oprea?, încheie Prisăcariu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare