Primarul din Drobeta Turnu Severin: Menținem deschisă Piața Mircea. PIEȚELE ȘI TÂRGURILE TREBUIE SĂ RĂMÂNĂ DESCHISE

Am inițiat și avut, în cadrul zilei de azi, o întâlnire cu cetățenii și producătorii și comercianții din Piața Mircea cu privire la decizia Guvernului României de a închide târgurile și piețele.C a urmare a acestor consultări, am propus să menținem deschisă Piața Mircea cu asigurarea măsurilor de funcționare în condiții speciale pentru limitarea răspândirii pandemiei în comunitatea noastră, a anunțat primarul din Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu pe facebook.

Astfel: vor exista căi distincte de intrare și de ieșire; purtarea măștii de protecție va fi obligatorie, atât pentru comercianți, cât și pentru vizitatori; vor fi aplicate marcaje de distanțare socială (păstrarea distanței de 2 m între persoane) se va efectua periodic dezinfecția suprafețelor, precum și a intrărilor în piața agro-alimentară. Fac un apel, în continuare, la respectarea distanțării fizice, purtarea măștilor de protecție în spațiile închise și aglomerate, dezinfectarea mâinilor și pe cât posibil limitarea contactului cu suprafețele comune, pentru a vă proteja sănătatea dumneavoastră și a celor dragi, mai afirmă Screciu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare