Prețul grâului explodează după ce India a interzis exporturile. Vor fi efecte în lanț

Cotaţia grâului a înregistrat luni creşterea maximă admisă într-o şedinţă, după ce India a restricţionat exporturile, o nouă dovadă a faptului că livrările mondiale sunt limitate după invadarea Ucrainei şi asta ameninţă să conducă la o nouă creştere a preţurilor produselor alimentare, transmite Bloomberg conform Agerpres.

La bursa de la Chicago cotaţiile futures au crescut cu 5,9% până la 12,47 dolari per bushel, cel mai ridicat nivel din ultimele două luni. De la începutul anului şi până în prezent, preţul grâului a crescut cu aproape 60%, ceea ce a majorat costurile pentru o gamă larg de produse de la pâine şi până la tăiţei.

India a anunţat vineri o interdicţie imediată cu privire la exporturile de grâu, dând vina pe creşterea preţurilor globale care ameninţă propria sa securitate alimentară. Decizia Indiei a generat critici din partea miniştrilor Agriculturii din grupul G7, care au apreciat că o astfel de măsură va înrăutăţi criza mondială.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare