Preşedintele ceh acuză serviciile de informaţii că interceptează convorbirile sale telefonice și ale unor apropiaţi

Preşedintele ceh Milos Zeman şi-a acuzat propriile servicii de informaţii că interceptează convorbirile telefonice ale unor persoane din cercul său de apropiaţi şi inclusiv pe ale sale, relatează dpa conform Agerpres.

„Când vorbesc cu aceşti angajaţi la telefon, sunt şi eu ascultat”, a declarat Milos Zeman, în vârstă de 76 de ani, pentru ediţia de luni a ziarului Blesk.

Premierul ceh Andrej Babis i-a promis că această supraveghere se va opri, însă a continuat, a mai spus el. Zeman a aflat acest lucru de la o sursă din cadrul Serviciului ceh de Informaţii (BIS). Pentru interceptarea unui telefon, BIS are nevoie de aprobarea unei instanţe.

Un purtător de cuvânt al serviciilor secrete cehe a afirmat că nu va comenta în legătură cu declaraţiile preşedintelui.

Revista Respekt a făcut referire la contactele strânse ale unui consilier al lui Zeman cu Rusia. În timpul călătoriilor la Moscova, el s-a întâlnit cu membri ai conducerii corporaţiei de stat ruse pentru energie atomică Rosatom.

Relaţiile dintre Republica Cehă şi Rusia sunt tensionate. Praga acuză agenţi ruşi pentru exploziile de la un depozit de muniţii din 2014 din Cehia în care au murit doi oameni, în timp ce Kremlinul susţine că aceste acuzaţii sunt neadevărate. Ambele guverne şi-au expulzat reciproc diplomaţi din cauza acestui dosar. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare