Premierul desemnat RECUNOAȘTE că a MINȚIT în CV

Într-un răspuns oficial pentru Pressone, Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV) susține că Mihai Tudose nu a fost încadrat și nu a predat niciodată acolo, ceea ce ar contrazice informația din CV-ul oficial al premierului desemnat potrivit căreia el ar fi fost lector și apoi conferențiar universitar la această instituție.

De fapt dezvăluirile au apărut în iunie în Caţavencii.

CITIŢI ŞI: Premierul desemnat este locotenent colonel SRI și a dosit banii primiți de la serviciul de informații

”Da! E corect ce spune Academia. Am luat titlul în vara lui 2014, iar materia era pentru 2015. Între timp am intrat în guvern în decembrie 2014 și nu am mai mers să predau fiindcă am considerat că nu le pot face pe ambele în același timp. Nu aveam timpul fizic necesar. Tocmai de aceea nu se regăsește la venituri nici un leu de acolo și nici un contract de muncă. Tot conform uzanțelor universitare, dacă nu te prezinți la post după ce începe semestrul se disponibilizează postul.Sunt acuzat că nu am vrut să fac două lucruri prost. Nu m-am dus să am o sursa de venituri suplimentară rămânând dedicat muncii de la minister”, a declarat prim-ministrul desemnat pentru Știri pe Surse.

Declarațiile de avere completate de Tudose după 2011 – anul în care, potrivit CV-ului, ar fi început să predea la Academia Națională de Informații a SRI – arată că el nu a încasat niciodată venituri de la această instituție de învățământ.Se iscă o întrebare simplă: de ce și-a trecut Mihai Tudose în CV poziții didactice de la o instituție unde nu a predat și de la care nu a obținut venituri?În schimb, el menționează în declarațiile de avere că a fost remunerat de Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”. Colaborarea cu această universitate nu apare însă și în CV-ul său. De pildă, declarația de avere din iunie 2014 – care cuprinde veniturile din 2013, anul în care Tudose pretinde în CV că a început să predea la ANIMV – relevă că Tudose a încasat venituri pentru activitate didactică de la o singură instituție de învățământ: Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, pe care a și absolvit-o, la vârsta de 28 de ani, a semnalat presa.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare