Premierul Ciucă: România are la dispoziţie resursele energetice de care cetăţenii şi economia au nevoie pentru prezent şi pentru viitor

Premierul Nicolae Ciucă a coordonat, vineri, reuniunea Grupului de Lucru Interdepartamental pentru Securitate Energetică (GLISE) în cadrul căreia au fost analizate situaţia rezervelor de gaze naturale, pregătirea stocurilor pentru perioada următoare şi stadiul proiectelor de investiţii pentru creşterea capacităţii de producţie şi depozitare a energiei. România are la dispoziţie resursele energetice de care cetăţenii şi economia au nevoie, pentru prezent şi pentru viitor iar gradul de umplere a depozitelor este în prezent la 49,5% din capacitate, a transmis premierul.

”Măsurile luate de Guvern asigură rezervele de gaze naturale necesare consumului cetăţenilor şi mediului de afaceri. Gradul de umplere a depozitelor este în prezent la 49,5% din capacitate, ceea ce garantează cantitatea de consum de care are nevoie populaţia şi economia României, indiferent de condiţiile meteorologice din următoarea perioadă. Pentru perioada viitoare, inclusiv pentru sezonul rece 2023-2024, România are capacitatea să depoziteze peste 3 miliarde de metri cubi de gaze naturale, cantitate suficientă inclusiv în condiţiile creşterii consumului intern”, a transmis Guvernul. 

”România are la dispoziţie resursele energetice de care cetăţenii şi economia au nevoie pentru prezent şi pentru viitor. Ceea ce avem astăzi în depozite asigură necesarul de consum pentru perioada următoare. Pregătim deja resursele pentru iarna 2023-2024, dar şi soluţiile pentru suplimentarea cantităţii de energie de care România va avea nevoie în următorii ani pentru a asigura necesarul unei economii în continuă dezvoltare.  Acordurile de colaborare stabilite cu partenerii externi pentru diversificarea resurselor de aprovizionare cu gaz şi investiţiile consistente în domeniu reprezintă pentru România soluţia de consolidare a securităţii energetice”, a afirmat premierul Nicolae Ciucă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare