Premierul bulgar, probleme la aterizarea la Sofia de la Salonic

Directorul Escadrilei 28 a Bulgariei, agenţie guvernamentală care se ocupă în special cu transportul demnitarilor bulgari, a confirmat vineri pentru presă că o aeronavă Falcon în care se afla între altele premierul Boiko Borisov a avut probleme la aterizarea la Sofia, în cursul dimineţii, relatează BTA conform Agerpres.

Potrivit lui Todor Kodjeikov, sistemul de navigaţie al avionului având la bord nouă persoane, inclusiv premierul, care reveneau de la o reuniune la Salonic, Grecia, s-a defectat în apropiere de aeroportul din capitala bulgară, în condiţii de ceaţă şi vânt, iar piloţii au fost nevoiţi să se bazeze pe comenzile manuale pentru a ateriza în siguranţă.

Echipajul a crescut iniţial altitudinea şi, cunoscând bine terenul, s-a bazat pe datele vizuale şi pe „alte echipamente” pentru a aduce aeronava Dassault Falcon 2000 pe pământ, din a doua încercare. Nimeni nu a fost rănit, a mai spus Kodjeikov, citat de Sofia Globe.

Avionul, care are 19 ani şi este folosit nu doar de oficiali, ci şi pentru transportul de pacienţi în stare gravă, este la al patrulea sau al cincilea incident de acest gen din ultimii ani şi nu este prima dată când apare o defecţiune chiar cu premierul Borisov la bord.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare