Prăbușirea pieței imobiliare americane scumpește hârtia igienică

Preţurile la hârtie igienică au început din nou să crească iar de vină este prăbuşirea pieţei imobiliare din SUA, transmite Bloomberg conform Agerpres.

Problemele de pe piaţa imobiliară americană au declanşat o criză în sectorul cherestelei, unde cotaţiile futures au scăzut cu peste 60% în ultimele 12 luni. În consecinţă, fabricile de cherestea au oprit activitatea. În Canada, cel mai mare producător mondial de cherestea, aproximativ o treime din capacităţile gaterelor au fost închise în provincia British Columbia.

Această diminuare a capacităţilor gaterelor a creat o undă de şoc pe lanţul mondial de aprovizionare cu hârtie, care depinde de un produs secundar generat de fabricile de cherestea. Acum lumea se confruntă cu o criză de celuloză, materia primă pentru produse precum hârtia igienică.

Costurile cu celuloza au crescut iar producătorii de hârtie igienică, precum Kimberly-Clark Corp., au majorat la rândul lor preţurile pentru a-şi consolida marjele. Potrivit firmei de cercetare NielsenIQ, preţurile cu amănuntul la hârtie igienică în SUA au crescut cu aproximativ 20% în perioada cuprinsă între luna iulie 2021 şi sfârşitul anului 2022.

Povestea hârtiei igienice demonstrează cât de dificil este pentru lanţurile globale de aprovizionare să îşi revină după şocurile care au bulversat pieţele de materii prime în ultimii ani. Volatilitatea crescută, problemele de logistică create de pandemie şi consecinţele invadării Ucrainei de către Rusia au creat fluctuaţii mari de preţuri şi probleme în aprovizionarea cu materii prime. Aceasta explică de ce inflaţia stimulată de ofertă este dificil de ţinut sub control.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare