Ponta: Plec în concediu cu familia în afara țării

Premierul Victor Ponta a declarat că miercuri, alături de soția sa, europarlamentarul Daciana Sârbu, și cei doi copii, va pleca în concediu de odihnă până pe 9 august și a infirmat varianta unei eventuale deplasări imediate în Turcia pentru o nouă intervenție chirurgicală la genunchi.

„Plec în concediu, mă întorc duminică, pe 9 august. E concediu de odihnă cu familia, mă duc în afara țării. Nu mă duc acum la niciun control în Turcia. E un lucru pe care-l vor decide medicul din România, domnul Codorean și cu medicul care m-a operat, din Turcia, undeva la sfârșitul lunii august, în funcție de cum evoluează recuperarea. Plec în concediu cu soția și cei doi copii”, a declarat premierul, marți seara, într-o intervenție telefonică la postul B1Tv, întrebat dacă miercuri va pleca la un nou control medical în Turcia, pentru o nouă intervenție chirurgicală la genunchiul la care a fost operat.

Ponta a adăugat: „Plec în afara țării, dar nu în Turcia și plec cu soția și cu copiii și sper să nu văd niciun medic în următoarele 10 zile că am văzut destui medici în ultima perioadă”.

Despre faptul că presa va critica plecarea sa în concediu în străinătate, așa cum s-a comentat și în cazul președintelui Klaus Iohannis, premierul a replicat: „Îmi asum”. „Având în vedere că o să fie fericiți Irina și Andrei îmi asum criticile. Sunt total conștient, mi-am asumat acest lucru. Dar, numai o secundă, nu plătește Guvernul sau statul român pentru asta”, a completat premierul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare