Ponta: Nu vin în România să stau în vârful patului

Premierul Victor Ponta, aflat în Turcia pentru operaţia la genunchi, lasă să se înţeleagă că nu va reveni în ţară mai devreme de trei săptămâni, spunând că ştie sigur că nu va putea merge normal în acest interval iar el doreşte ca, atunci când se întoarce la Buureşti, să meargă să lucreze la birou.

„Eu vreau ca, atunci când vin în ţară, să vin şi la birou, că doar nu o să stau acasă, în vârful patului şi…vin la birou, vin la treabă. Cu siguranţă mai repede de trei săptămâni nu pot să merg normal, asta ştiu sigur. Deci, în această perioadă o să mă hotărăsc şi o să decid exact cum pot – aşa cum o fi, cu cârje, fără cârje – să îmi văd de treabă în mod normal”, a spus Ponta la Antena 3.

Premierul Ponta a anunţat anterior că medicii turci care l-au operat au decis că poate fi externat, dar îşi va relua activitatea normală într-o perioadă de până la 28 de zile, astfel că îi va cere preşedintelui Iohannis să îi încredinţeze vicepremierului Oprea atribuţiile de prim-ministru în acest interval.

Premierul Victor Ponta afirmă că ipoteza că a plecat să se opereze în Turcia pentru a scăpa o perioadă de presiunea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care a cerut urmărirea sa penală, este „o imbecilitate susţinută de băsişti” şi precizează că nu intenţionează se demisioneze de la şefia Guvernului.

„Ce câştigam prin plecarea în Turcia ? Două săptămâni ?”, a spus Ponta la Antena 3.

Întrebat dacă intenţionează să demisioneze din postul de prim-ministru în perioada în care Guvernul este condus de un premier interimar, Ponta a spus că el poate pleca oricnd, deoarece nu persoana sa este problema, dar că nu va renunţa la această funcţie în condiţiile în care opoziţia nici nu are o alternativă la guvernare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare