Ponta îl laudă pe Iohannis în presa străină

Premierul Victor Ponta a declarat, pentru presa străină, că odata cu instalarea președintelui Klaus Iohannis la conducerea statului, sistemul de justiție este liber de influența politică, transmite b1.ro.

„Sistemul de justiţie din România este acum complet liber de influenţa politică odată cu instalarea noului preşedinte”, a declarat premierul Victor Ponta jurnaliştilor străini acreditaţi la Bucureşti, relatează marţi Reuters, potrivit Agerpres.

Astfel, comentând recentele evoluţii în lupta împotriva corupţiei, Ponta a spus că sistemul de justiţie din România este ‘complet liber’ de influenţa politică sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis, care a ajuns la putere după câştigarea alegerilor prezidenţiale din luna noiembrie a anului trecut. Pe de altă parte, premierul Victor Ponta a declarat că nu exclude o posibilă reducere a taxelor până la finele acestui an, adăugând că este încrezător că România va respecta ţinta de deficit fiscal de 1,8% din Produsul Intern Brut convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare