Ponta, declarații șoc: Dacă judecătoarele din cazul Dragnea îl achitau erau acum arestate UPDATE: Inspecţia Judiciară, sesizată cu privire la afirmaţiile premierului

Premierul Victor Ponta a facut declaratii dure luni seara la Romania TV, sustinand ca judecatoarele din cazul Dragnea ar fi fost arestate sau li s-ar fi inscenat ceva daca ar fi dat un alt verdict. Mai mult, Ponta sustine ca puterea Judecatoreasca este singura putere dominanta in Stat, potrivit hotnews.ro.

Va dati seama ca judecatoarele de la Dragnea daca cumva il achitau pe Dragnea cred ca erau si arestate acum. Au dat si ele un an cu suspendare, dar pentru noi e un lucru nedrept pentru ca nu doar noi, ci si PNL a fost cu noi la suspendare. Toti am fost, ma rog, toti cei care am luat decizia. Sigur ca e o stare de nemultumire pentru ca e o nedreptate care ni se face.Eu cred ca in acest moment exista o singura putere, iar noi ceilalti – Parlament, Guvern, Presedinte – facem si noi ce putem, a mai spus Ponta.

UPDATE 1: Marți, în plenul CSM, judecătorul Alexandru Șerban a susținut că dacă nu s-a făcut o sesizare până acum din oficiu sau de altă natură cu privire la declarațiile lui Victor Ponta, poate ar fi oportun să se discute suplimentarea ordinii de zi cu acest punct.

Conducerea CSM a arătat că a aflat marți dimineață de aceste declarații și că vor fi analizate.

REPLICA PREMIERULUI: Prim-ministrul Victor Ponta a reacționat marți după ce judecătorul Alexandru Șerban a cerut plenului CSM punerea în discuție a sesizării Inspecției Judiciare cu privire la declarațiile premierului despre condamnarea lui Liviu Dragnea în dosarul ‘Referendumul’.

„Un domn judecător Șerban de la CSM e supărat și mă reclamă că am comentat decizia în cazul Dragnea! Domnule judecător, colegul dvs. din CSM Dănileț a comentat repetat la televiziune decizia în cazul „Mariana Rarinca”! Evident că v-ați făcut că plouă! Deci să înțelegem — cine e prieten și coleg cu dvs. ( din „Sistem” adică) are voie, noi ceilalți nu! Corect? Spuneți direct și ne supunem!”, a scris Ponta pe Facebook.

UPDATE 2: Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare, pentru a fi făcute verificări cu privire la apărarea independenţei sistemului judiciar, după ce premierul Victor Ponta a făcut mai multe declaraţii referitoare la actul de justiţie, în cadrul unei emisiuni.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare