Polonia pune TREI condiții dure UE în scandalul refugiaților

Polonia ar putea accepta mai mulți imigranți decât s-a angajat inițial, dar numai dacă Uniunea Europeană își va securiza frontierele externe, va separa imigranții economici de refugiații îndreptățiți să primească azil și va permite guvernului de la Varșovia să participe la verificarea imigranților pe care îi va prelua, pentru ca aceștia să nu reprezinte un posibil risc de securitate, a declarat duminică un secretar de stat din Ministerul polonez de Externe, citat de agenția Reuters, conform Agerpres.

CITIȚI ȘI:VIDEO – Protest de amploare în Varșovia împotriva invaziei “imigranților” islamici

Guvernul de la Varșovia s-a angajat anterior să preia în mod voluntar 2.000 de refugiați. Potrivit secretarului de stat pentru afaceri europene din MAE polonez, Rafal Trzaskowski, Polonia ar putea prelua mai mulți refugiați, fără să precizeze deocamdată numărul, dacă executivul comunitar va accepta toate cele trei condiții enunțate.

CITIȚI ȘI:JUNCKER ȘI MERKEL ȘANTAJEAZĂ EUROPA DE EST: NU acceptați cotele obligatorii, închidem granițele, nu mai există liberă circulație, vă descurcați singuri cu refugiatii

Cât despre cotele obligatorii de refugiați, propuse de Comisia Europeană, guvernul polonez a precizat anterior că se opune acestora și va prelua refugiați numai pe bază voluntară.

Conform proiectului înaintat de executivul comunitar, dacă s-ar impune cotele obligatorii de refugiați, pe lângă cei 2.000 pe care a acceptat să-i primească, Polonia ar fi obligată să preia încă aproape 10.000 de refugiați, solicitare ce a fost respinsă ferm de guvernul de la Varșovia.

Parlamentul polonez va avea miercuri o dezbatere extraordinară dedicată exclusiv crizei provocate de valul de refugiați.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare