PNL vrea referendum pentru recuperarea zonei retrocedate din IOR. Au fost strânse 15.000 de semnături

PNL Sector 3 va face demersuri pentru organizarea unui referendum local în vederea recuperării zonei retrocedate din Parcul IOR.

Liberalii au anunţat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că au fost adunate 15.000 de semnături în sprijinul recuperării zonei de 11 hectare din Parcul IOR, care să rămână un spaţiu verde şi o zonă de recreere destinată bucureştenilor.

„Am reuşit să strângem 15.000 de semnături, un număr important, dar eu cred că în Sectorul 3 mai sunt mii, poate zeci de mii de cetăţeni pentru care tema aceasta este foarte importantă. Tocmai de aceea, grupul de consilieri PNL a decis să susţină o iniţiativă pentru demararea unui referendum local, la nivelul Sectorului 3, pentru a întreba toţi cetăţenii Sectorului 3 dacă această zonă ar trebui recuperată şi transformată în parc. (…) Primăria generală nu a avut nicio reacţie după ce noi am aprobat hotărârea de Consiliu local prin care am cerut exproprierea sau rezolvarea pe cale juridică a acestei situaţii. Cred că nu mai putem să aşteptăm. În fiecare zi se taie copaci. Ard zone importante din parc. Cred că e momentul să fim şi mai hotărâţi în demersul acesta”, a afirmat consilierul local PNL Sector 3 Cătălin Moldoveanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare