PNL refuză să participe la reuniunea anunțată de Ponta la trei ani de la căderea guvernului MRU

Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuț Stroe, declară că partidul pe care îl reprezintă nu va participa alături de PSD la evenimentul anunțat de premierul Victor Ponta pentru luni, la Palatul Parlamentului, privind împlinirea a trei ani de la moțiunea de cenzură prin care a fost schimbat guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu.

„E limpede pentru toată lumea că nu putem participa, alături de PSD, la un asemenea eveniment. Și motivele sunt foarte multe. OUG 55 (n.r. — privind traseismul politic) este una dintre temele care despart agendele celor două partide. Ba, mai mult decât atât, încerc și fac un efort să aduc aminte, de exemplu, de legea Roșiei Montana apropo de perioada USD, de rolul marginal pe care PSD-ul l-a atribuit PNL-ului în ecuația vechii guvernări, de pozițiile diferite pe care le avem în legătură cu justiția în această țară, de votul prin corespondență și multe altele”, a afirmat Stroe duminică, într-o conferință de presă.

El a adăugat că PNL nu va fi alături de PSD, așa cum „nu a fost în ultimii ani de zile”.

Întrebat cum comentează faptul că USL din punctul de vedere legal încă nu a fost desființată, Stroe a răspuns că „varianta updatată a USL”, prezentată de premierul Victor Ponta și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost sancționată de oameni pe 16 noiembrie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare