Planul baronului Mircea Moloț

Surse bine informate susţin că, în această perioadă, fostul preşedinte al CJ Hunedoara, Mircea Moloț, munceşte din greu la o nouă construcţie politică care să îi asigure supraviețuirea politică, scrie Hunedoara Liberă.

Zvonurile care circulă la bursa politică a judeţului Hunedoara spun că, în acest sfârşit de săptămână, Moloț s-ar fi lăudat că e la un pas de a zdrobi definitiv orice tentativă de eliminare a sa din politica hunedoreană la vârf.

Primul pas a fost impunerea lui Bogdan Țîmpău ca succesor al său la conducerea vechiului PNL, funcție din care deputatul liberal s-a remarcat prin obediență absolută. În mai multe rânduri, vechii liberali au comentat pe la colțuri desele vizite ale lui Țîmpău la domiciliul lui Moloț, “ca să ia lumină”.

Al doua mutare “de maestru” este confiscarea PLR-ului prin oamenii săi de încredere.Printre numele vehiculate pentru a prelua frâiele noului partid în judeţul Hunedoara se află şi cel al lui Marian Muntean, consilier local PNL la Deva şi rudă cu fostul preşedinte al CJ Hunedoara.Potrivit planului, sursele noastre susțin că Moloţ va încerca să ajungă din nou la comanda judeţului controlând atât PNL, prin deputatul Bogdan Ţîmpău, cât şi PLR, mai scrie HL.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare