Penurie de alimente, semnalul de alarmă al ONU și al Organizaţiei Mondiale a Comerţului

Există un risc de „penurie alimentară” pe piaţa mondială din cauza perturbărilor legate de COVID-19 în comerţul internaţional şi căile de aprovizionare alimentară, au avertizat directorii a două agenţii ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) şi al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), informează miercuri AFP conform Agerpres.

„Incertitudinile legate de disponibilitatea hranei pot declanşa un val de restricţii pentru exporturi”, ceea ce ar provoca „o penurie pe piaţa mondială”, susţin într-un rar comunicat comun chinezul Qu Dongyu, care conduce Organizaţia ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), şi brazilianul Roberto Azevedo, directorul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

Potrivit celor trei organizaţii care se ocupă de sănătate, alimentaţie şi comerţ mondiale, este important să se asigure schimburile comerciale, „în special pentru a evita penurii alimentare”, se spune în textul comun.

Cele trei organisme internaţionale îşi exprimă îngrijorarea în special în legătură cu „încetinirea circulaţiei de lucrători din industria agricolă şi alimentară”, ceea ce blochează agricultura în numeroase ţări din Occident, şi cu „întârzierile la frontiere pentru containere” cu mărfuri, ceea ce duce la o „risipă de mărfuri perisabile şi la o creştere a risipei de alimente”.

Organizaţiile subliniază de asemenea nevoia de protecţie a salariaţilor angajaţi în producţia alimentară, a muncitorilor care lucrează în industria de prelucrare agroalimentară şi celor din distribuţie, pentru „a minimiza propagarea virusului în sector” şi pentru „menţinerea canalelor de aprovizionare alimentară”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare