Patroana poneiului roz cu zvastică unsă Ministrul Culturii de Iohannis

Corina Șuteu a depus miercuri jurământul de învestitură în funcția de ministru al Culturii, în fața președintelui Klaus Iohannis.

suteuLa ceremonia de la Palatul Cotroceni au participat premierul Dacian Cioloș, membri ai Cabinetului său, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, consilieri prezidențiali.

Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretele privind revocarea lui Vlad Alexandrescu din funcția de ministru al Culturii și numirea Corinei Șuteu în locul acestuia.

”Preluați portofoliul într-o perioadă foarte dificilă, când există o inflamare în spațiul public în legătură cu ce se întâmplă în domeniul cu care se ocupă Ministerul Culturii. Există așteptări mari, e nevoie de fermitate și multă înțelegere cu simțul a ceea ce trebuie să fie făcut și poate să fie făcut pentru a conduce acest minister. Să rezolvați multiplele probleme care vă așteaptă, cu situația de la Operă și altele. Ministerul are nevoie de reformă, nu de reformită, de decizii, dar nu de impunere cu cizmă. Să schimbați lucrurile în sensul așteptat de artiști, de public, dar și de specialiștii din domeniu.”, a fost mesajul lui Klaus Iohannis pentru noul ministru.

Premierul Dacian Cioloș l-a revocat marți din funcție pe Vlad Alexandrescu și a propus-o pe Corina Șuteu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare