Parlamentarii au muncit in 5 luni doar 39 de zile

Parlamentarii au lucrat în prima sesiune parlamentară din acest an doar…39 zile, în decurs de 5 luni, transmite Europa FM.

În plus, au lăsat restante peste 700 de proiecte și inițiative legislative – potrivit datelor de pe site-urile celor 2 Camere ale Parlamentului.

Prima sesiune parlamentară a acestui an a început în luna februarie şi s-a încheiat la finalul lunii iunie: în total 5 luni.

În toată această perioadă, deputații şi senatorii au lucrat în plen 316 ore, adică 39 de zile.

Senatorii au fost însă mult mai harnici decât colegii lor din Camera Deputaţilor. Deşi au lucrat în mai puţine şedinţe de plen, au strâns mai multe ore de dezbateri: aproape 160.

La Camera Deputaților, s-au înregistrat şi cele mai multe şedinţe de plen suspendate: fie din lipsă de cvorum, fie din cauză că nu au ajuns reprezentanții Guvernului.   Cea mai scurtă ședință a Camerei Deputaților a durat….un minut și 44 de secunde.

Recordul absolut s-a înregistrat însă în sesiunea anterioară, când vicepreşedintele de atunci al Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, a suspendat lucrările după doar… 23 de secunde.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare