Papa Francisc se întâlnește cu Patriarhul Rusiei în Cuba

Papa Francisc și patriarhul Kirill al Moscovei și al întregii Rusii se vor întâlni pe 12 februarie 2016 în Cuba: au anunțat vineri printr-un comunicat comun Sfântul Scaun și Patriarhatul Moscovei. Întrevederea dintre episcopul Romei și patriarhul Moscovei va avea loc în Cuba, unde papa Francisc va face o escală înainte de a merge în Mexic pentru o călătorie apostolică și unde patriarhul Kirill se va afla în vizită oficială. Întâlnirea cuprinde un colocviu personal pe aeroportul internațional José Martí din Havana și se încheie cu semnarea unei declarații comune, transmite Radio Vatican în limba română.

”Această întâlnire dintre întâistătătorul Bisericii catolice și cel al Bisericii ortodoxe ruse, care a fost pregătită cu mult timp înainte, va fi prima din istorie și va marca o etapă importantă în relațiile dintre cele două Biserici”, se mai afirmă în comunicatul de presă.

”Sfântul Scaun și Patriarhatul Moscovei își exprimă urarea ca întâlnirea să fie și un semn de speranță pentru toți oamenii de bunăvoință”. Cele două Biserici, se citește în finalul comunicatului, ”îi îndeamnă pe toți creștinii să se roage cu înflăcărare pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze această întâlnire pentru ca aceasta să aducă roade”.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare