Olimpiada Națională de Biologie de la Drobeta Turnu Severin

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la festivitatea de premiere a Olimpiadei Naționale de Biologie, competiție de prestigiu care, în prima parte a acestei săptămâni, a adus în județul Mehedinți 269 de elevi excepționali din întreaga țară.

Consiliul Județean Mehedinți a fost partener al acestui eveniment important, alături de Inspectoratul Școlar Județean, reprezentat de inspectorul școlar general, Cristian Harcău. Împreună, am susținut performanța și excelența în educație și am răsplătit munca și pasiunea acestor tineri remarcabili.

“În cadrul festivității, am avut bucuria de a înmâna premii elevilor care s-au remarcat: 12 premii, 44 de mențiuni și 36 de premii speciale, fiecare dintre ele fiind dovada efortului, inteligenței și perseverenței.

Un motiv de mândrie aparte îl reprezintă rezultatele obținute de elevii noștri din Mehedinți:

🔹 Busuioc Irina, elevă a Colegiului Național „Gheorghe Țițeica”, a obținut un premiu special, clasându-se a zecea în ierarhia națională;

🔹 Vișan Flavius Cristian, de asemenea elev al aceluiași colegiu, s-a clasat pe locul al XVIII-lea.

Îi felicit pe toți participanții, pe profesorii îndrumători și pe organizatori pentru implicare și profesionalism!

Mehedințiul a demonstrat încă o dată că poate găzdui evenimente educaționale de anvergură, oferind un cadru excelent pentru performanță.

Investiția în educație rămâne una dintre cele mai importante direcții pentru viitorul comunității noastre!

Felicitări tuturor!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare