O multinațională a țepuit statul român cu 10 milioane de euro, dar ANAF nu vrea să îi spună numele

O multinaţională din domeniul farma a adus prejudicii de circa 44,4 milioane lei (10 mil.euro) statului român prin sustragerea de la plata TVA, compania prestând în România servicii de marketing, promovare şi autorizare pentru firma mamă din spaţiul UE pe care le-a facturat ca şi când activitatea s-ar fi desfăşurat în ţara respectivă, a anunţat luni ANAF potrivit Ziarului Financiar.

ANAF însă nu a precizat numele multinaționalei.

Prejudiciul a fost constatat de inspectorii Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) care au verificat activitatea firmei specializate în comerţul cu produse farmaceutice. În iulie 2016, DGAMC a sesizat organele de urmărire penală pentru asigurarea recuperării prejudiciului.

Potrivit ANAF, societatea a beneficiat în străinătate pe nedrept de scutire la plata TVA, cu intenţia de a se sustrage de la plata taxei pe valoare adăugată în România.

De asemenea, aceeaşi multinaţională a făcut plăţi către agenţii de turism pentru participarea unor medici şi farmacişti la evenimente interne şi internaţionale de specialitate şi către firme pentru organizarea de evenimente medicale (congrese, conferinţe, cursuri, simpozioane, forumuri, apariţia unor publicaţii ş.a.). Pentru aceste servicii a solicitat deducerea TVA şi le-a prezentat sub forma unor acţiuni de sponsorizare şi donaţie cu toate că acestea au fost puse la dispoziţie în mod gratuit, fiind realizate de companie pentru promovarea produselor pe piaţa românească.

În acest mod s-a evitat şi colectarea TVA aferentă medicamentelor acordate gratuit ca şi donatii către spitale, cămine, fundaţii sau ca mostre către medici, dar care, în fapt, au fost acordate în scopul efectuării ulterioare de comenzi către distribuitorii de medicamente.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare