#Munich #Munchen: Trei turci, trei kosovari și un grec, DECEDAȚI

Șapte cetățeni străini – trei kosovari, trei turci și un grec – se numără printre cele nouă persoane ucise vineri seară de un tânăr germano-iranian în vârstă de 18 ani care a semănat moarte într-un centru comercial din Munchen, capitala landului Bavaria (sudul Germaniei), au anunțat sâmbătă autoritățile din țările afectate, informează AFP.

Ministrul de externe turc Mevlüt Cavusoglu a rostit numele celor trei turci care figurau printre victime — Sevda Dag, Can Leyla și Selçuk Kiliç — într-un interviu acordat postului turc NTV. El a adăugat că a sunat familiile. Niciun alt detaliu nu era imediat disponibil despre cele trei victime.

La rândul său, Priștina a anunțat că trei albanezi kosovari se află printre victime, iar președinția a decretat o zi de doliu național pentru 24 iulie. Potrivit presei locale, este vorba de un bărbat, Diamant Zabergja, în vârstă de 21 de ani, și de două femei, Armela Segashi, o adolescentă de 14 ani, și Sabina Sula, a cărei vârstă nu a fost precizată.

Un cetățean grec care, potrivit presei, avea 17 ani, se regăsește pe lista persoanelor ucise, a indicat MAE de la Atena. Acest deces „ne întărește în obligația de a combate ura și terorismul în Europa”, a scris premierul Alexis Tsipras pe contul său de Twitter.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare