Mircea Lucescu și-a pus în cap fanii lui Dinamo Kiev: Nu este de acord cu sancţiunile primite de sportivii ruşi

Fanii echipei Dinamo Kiev îi cer antrenorului Mircea Lucescu să plece de la campioana Ucrainei după ce a spus că nu este de acord cu excluderea sportivilor ruşi din competiţii, informează presa ucraineană conform news.ro.

Tehnicianul Mircea Lucescu a declarat, pentru presa italiană, că nu este de acord cu excluderea sportivilor ruşi din competiţii şi crede că războiul va dura mult şi a subliniat că ucrainenii sunt oameni mândri.

„Am trăit războiul din 2014, când a trebuit să plecăm din Doneţk şi de atunci nu ne-am mai întors, doi ani la Kiev jucând peste tot, dar niciodată la noi acasă. Credeam că s-a terminat aşa, dar acum asta …După noaptea atacului rusesc am stat trei zile la Kiev. Apoi, cu ajutorul UEFA şi al federaţiei moldoveneşti, toţi străinii de la diferitele echipe din Ucraina au plecat, în România şi apoi în ţările lor. Sunt acum la Bucureşti, de unde încercăm să ajutăm cât mai mulţi oameni”, a declarat Lucescu.

Mircea Lucescu nu este de acord cu sancţiunile primite de sportivii ruşi, excluşi de la evenimentele sportive: „Pentru mine sportul trebuie să unească şi nu trebuie să fie implicat, este la fel precum cultura, ceva care ar trebui să rămână în afara conflictului” .

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare