Ministrul USR al Apărării spune că „ajutorul militar” pentru Ucraina e secret de stat

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a declarat că nu poate da detalii privind conţinutul ajutoarelor militare oferite de România către Ucraina, pentru că sunt informaţii clasificate, dar a precizat că va discuta cu premierul şi şeful statului despre posibilitatea declasificării lor.

”Sunt pachete care au fost creionate în urma unui dialog cu prietenii ucraineni, în funcţie de nevoile dânşilor şi de disponibilităţile noastre, păstrând în acelaşi timp capacitatea operaţională a armatei române. Sunt aceste pachete de la gloanţe până la, ca să dau un exemplu, sistemul Patriot care a fost donat către Ucraina. Acum, legat de detalierea fiecărui pachet, aceste lucruri sunt clasificate şi vom vedea împreună cu premierul şi cu preşedintele în ce măsură şi ce putem declasifica din asta, pentru că, practic, noi spunem şi cu ce ne-am golit depozitele şi asta nu e neapărat cel mai bun lucru să-l faci public”, a explicat, marţi seară, la Antena 3, ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare