Ministrul rus de externe AMENINȚĂ: Cei care ghidează guvernul moldovean vor război

Ministrul rus de exterbe Serghei Lavrov spune că aceia care au sugerat Republicii Moldova ideea evacuării pacificatorilor ruși din regiunea transnistreană pun la cale un război în regiune, transmite Radio Europa Liberă.

„Nu cred că se poate prevesti un război. Nimeni nu vrea acest lucru, cu excepția celor care au ghidat mâna reprezentanților guvernului moldovean, când aceștia scriau nota cu privire la necesitatea evacuării militarilor noștri din Transnistria”, a declarat Lavrov vineri la deschiderea noului an de studii în fața studenților Institutului de relații internaționale de la Moscova, MGIMO.

Potrivit lui, acest lucru se face pentru „a exersa presiuni asupra Rusiei”, transmite RIA Novosti. Guvernul de la Chişinău a cerut ONU ca subiectul retragerii trupelor ruse din regiunea transnistreană să fie discutat la sesiunea din septembrie a Adunării Generale a organizației.

Ministerul moldovean de Externe a negat într-un comunicat că ar fi cerut retragerea pacificatorilor ruși, subliniind că solicitarea se referă la contingentul Grupului operativ de trupe ruse dislocat în stânga Nistrului fără acceptul Chişinăului.

Președintele pro-rus Igor Dodon a criticat demersul Guvernului moldovean, spunând că este „praf în ochii curatorilor și păpușarilor occidentali” ai guvernării. Moscova s-a angajat în cadrul summitului OSCE de la Istanbul din 1999 să-și retragă trupele și munițiile din regiunea transnistreană până în 2002, lucru care nu s-a întîmplat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare