Ministrul propus la Educație a tradus cărți dintr-o limbă pe care NU o cunoaște

Mircea Dumitru, propus ministru la Învățământ, a tradus cărți de filosofie din limba germană chiar dacă nu cunoaște această limbă. Dezvăluirile au fost făcute de cotidianul.ro înainte cu câteva zile ca acesta să fie propus de premierul Dacian Cioloș.

poza autori carteÎn CV-ul său, depus la registratura UB, Mircea Dumitru precizează că nu cunoaşte limba germană: „citit – slab, vorbit – nu, scris – nu”. Cu toate acestea, numele său figurează pe traducerea din germană a lucrării „Cercetări filosofice” a lui Wittgenstein, apărută în 2004, chiar înaintea filosofului Mircea Flonta! Într-o convorbire telefonică de acum câţiva ani, Mircea Dumitru a recunoscut că nu a avut vreo contribuţie la această traducere, iar prezenţa numelui său ca traducător din germană pe pagina de gardă a cărţii s-a datorat… rugăminţii lui Mircea Flonta!, scria Cotidianul.

cv mircea dumitruNumele său figurează şi pe traducerea lucrării „Tractatus Logico-Philosophicus” a aceluiaşi Wittgenstein, tot alături de Mircea Flonta, carte apărută în 2001, mai spune sursa citată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare