Ministrul de externe maghiar: Fabrica de minciuni de la Bruxelles a dat-o in bară

Elanul fabricii de minciuni de la Bruxelles nu a fost frânt nici de fapte şi nici de sezonul estival, şi este clar că nici eşecurile repetate nu pot perturba funcţionarea acestuia – a declarat miercuri ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior pe pagina sa de socializare.

Péter Szijjártó a scris în postarea sa: pentru început fabrica de minciuni de la Bruxelles „a dat-o în bară cu atacul împotriva misiunii de pace”, în urma călătoriilor premierului Viktor Orbán la Kiev, Moscova, Beijing şi în Florida, după care au avut loc convorbiri între miniştrii apărării ai SUA şi Rusiei, între miniştrii de externe elveţian şi rus, între miniştrii de externe american şi chinez, în timp ce premierul italian şi ministrul de externe ucrainean s-au deplasat la Beijing, iar preşedintele Ucrainei a vorbit prin telefon cu fostul preşedinte american Donald Trump. 

Ministrul a subliniat că Bruxelles-ul s-a demascat şi în cazul interdicţiei de tranzit a petrolului instaurat de Ucraina, deoarece nu îşi poate ascunde entuziasmul faţă de măsura ucraineană, care a făcut ca două ţări din UE – printre care Ungaria – să se confrunte cu riscuri grave de aprovizionare cu energie. 

După aceste două eşecuri, autorităţile de la Bruxelles au venit cu o altă minciună, susţinând că Ungaria permite spionilor ruşi şi belaruşi să intre în UE – a adăugat Péter Szijjártó. 

„Am explicat deja clar reprezentanţilor statelor baltice de ce aceasta este o minciună sfruntată, dar se pare că faptele nu îi deranjează, aşa cum nu îl deranjează nici pe Manfred Weber. Preşedintele PPE este renumit pentru ungarofobia sa acută, este profund ofensat de maghiari, nu poate înghite faptul că nu a putut deveni preşedinte al Comisiei Europene şi este în mod clar frustrat de alianţa partidelor autentice de dreapta din Parlamentul European, a cărei putere depăşeşte aşteptările sale” – a declarat ministrul. 

Potrivit lui Péter Szijjártó, Manfred Weber ştie şi el, în mod evident – fiind un mare expert în afaceri europene – că fiecare stat membru al UE îşi desfăşoară propriile proceduri privind şederea, munca şi vizele resortisanţilor ţărilor terţe. 

„În Ungaria, aceste proceduri sunt stricte, cuprinzătoare şi pun realmente pe primul loc interesele de securitate naţională. Aşteptăm cu interes – după ce au dat greş şi în cazul acestei a treia minciuni – care va fi a patra idee a bruxellezilor, a balticilor, sau a ungarofobului Manfred Weber” – a scris ministrul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare