Ministrul Agriculturii: Oficiali ai Comisiei Europene PLECAU din România cu lădițe de fructe și legume și acum IMPORTĂM

Oficiali ai Comisiei Europene plecau din România cu lădițe de fructe și legume, iar acum România a ajuns să importe aceste produse, a declarat Achim Irimescu, Ministrul Agriculturii, potrivit Mediafax.

„Îmi amintesc cum oficiali ai Comisiei Europene, de câte ori veneau în România, plecau cu lădiţe de fructe şi legume pentru calitatea extraordinară şi mulţi erau şocaţi de ce gust pot să aibă fructele noastre, dar uitaţi că am ajuns să mâncăm din import în loc să producem noi”, a declarat Irimescu în cadrul unei întâlniri cu fermierii, care a avut loc la Suceava.

Acesta le-a spus că în sectorul pomicol, pe subprogramul pomicol, accesul la fonduri este aproape de zero deoarece felul în care s-a elaborat măsura nu a permis utilizarea banilor în cadrul acestui subprogram. Totuși, a mai spus Irimescu, premierul Dacian Cioloș a ţinut foarte mult la acest subprogram pentru că România a devenit dintr-un mare producător de fructe un importator.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare