O mie de copii sunt izolați în adăposturile antiaeriene din Donețk

Circa o mie de copii ucraineni sunt prinși în adăposturile antiaeriene din orașul Donețk și au nevoie urgentă de ajutor, a avertizat marți Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), citat agenția EFE, transmite Agerpres.
„Copiii din zonele afectate de conflict suferă un stres enorm. Dar cei mai vulnerabili sunt cei refugiați în adăposturile subterane neigienice și aglomerate”, a subliniat Giovanna Barberis, reprezentata UNICEF la Kiev. Ea a precizat că, încă din luna septembrie, mii de persoane din zonele de conflict petrec cea mai mare parte din timp în circa 12 adăposturi antiaeriene unde stau în condiții igienice precare și nu au acces la apă potabilă și mâncare.
Până în prezent, UNICEF a repartizat circa 1.100 de kituri pentru igienă copiilor și adulților refugiați în aceste adăposturi și speră să reușească în scurt timp să ofere îmbrăcăminte de iarnă pentru circa 10.000 de minori.
Reprezentanta organizației a mai semnalat că numai în cursul zilei de luni în estul separatist al Ucrainei cel puțin doi copii au fost uciși și alți șapte răniți în urma atacurilor armate, ea amintind că în general în războaie cei mai neajutorați au cel mai mult de suferit, cum este cazul copiilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare