Merkel pierde în Saxonia Inferioară

Partidul Social-Democrat german (SPD) pare să fi obținut locul întâi la alegerile legislative anticipate desfășurate duminică în landul Saxonia Inferioară, devansându-i pe conservatorii cancelarului Angela Merkel, arată un sondaj efectuat la ieșirea de la urne, informează agenția Reuters.

Conform acestui sondaj, Partidul Social-Democrat (SPD) a obținut 37,5% din voturi, iar Uniunea Creștin-Democrată (CDU) se află pe locul doi cu 35%. Dacă aceste procente vor fi confirmate de numărătoarea voturilor, social-democrații ar câștiga aproape 5 procente față de scrutinul anterior din anul 2013, în timp ce conservatorii ar pierde un procent.

Pe locul trei în sondajul publicat se află Verzii (actualul partener al SPD în coaliția minoritară din Saxonia Inferioară) cu 8,5%, urmați de liberalii formațiunii FDP, cu 7%, și de partidul de extremă-dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD), cu 5,5%, acesta din urmă nefiind încă sigur că va atinge în final pragul de 5% necesar intrării în parlamentul regional.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare